Cântecul Verii în Câmpia Bunicilor

Dimineața la țară nu cere voie. Ea vine brusc, odată cu cântatul cocoșilor și cu mirosul de lapte proaspăt fiert care se furișează prin crăpăturile ușii vechi de lemn. În acea cameră mică, scăldată într-o penumbră caldă, timpul părea să fi încremenit într-o îmbrățișare somnoroasă. Radu și Daria, veniți de doar o săptămână de la oraș pentru vacanța de vară, dormeau buștean, cuibarți unul în altul sub duna grea de pene. Visau, poate, la aventuri cu balauri sau la înghețata colorată de la chioșcul din colț, dar realitatea avea un alt plan pentru ei. Ușa s-a deschis încet, scârțâind scurt. Silueta înaltă și ușor gârbovită a bunicului Vasile s-a profilat în lumină. În mâini ținea o traistă de pânză și mirosul câmpului. „Sculați, puii bunicului, că soarele ne-a luat-o înainte”, șopti el, vocea lui fiind o mângâiere aspră, dar plină de dragoste. Din grămada de pături s-a auzit un mormăit nemulțumit. Daria și-a strâns și mai tare perna, iar Radu s-a întors pe cealaltă parte, încercând să ignore apelul la realitate. „Încă puțin, bunicule... e cald aici”, a îngăimat băiatul, cu ochii lipiți de somn. Bunicul a zâmbit, privind-o pe bunica Maria, care apăruse în prag cu o cană de ceai aburind. „Munca la câmp nu așteaptă nemulțumirile, dragii mei. Fânul e uscat și trebuie strâns până nu dă vreo ploaie. Dar vă promit... la prânz, facem baie în râu!” Magia acelei promisiuni a funcționat. Chiar dacă cu greu, copiii s-au rostogolit afară din patul caldut, tremurând puțin în aerul răcoros al dimineții. Câteva minute mai târziu, echipa era pregătită. Bunicul cu coasa pe umăr, bunica cu traista de mâncare, Radu și Daria cu greblele lor mici, confecționate special de bunicul pentru ei. Calea spre câmp era o călătorie prin roua dimineții, care le umezea sandalele și le trezea complet simțurile. Ajunși la bucata lor de pământ, bunicul a început să cosească cu mișcări ritmice, sigure, tăind fânul înalt și parfumat. Copiii trebuiau să-l urmeze și să împrăștie fânul cu greblele, ca să se usuce uniform. Munca era grea, mai ales pentru mâinile lor neobișnuite cu efortul fizic. Dar în câmpia bunicilor, munca nu era niciodată doar muncă. Era o combinație ciudată de efort și joacă. „Uite, Daria! Am găsit un greier imens!”, striga Radu, lăsând grebla și alergând după insecta verde. Daria, la rândul ei, strângea buchețele de flori de câmp, pe care le împletea în coronițe, sub privirile blajune și pline de îngăduință ale bunicilor. Bunica Maria ședea pe o mână de fân cosit, pregătind masa de prânz. Din când în când, își ridica ochii de la mâncare și-i privea. „Lăsați-i să se joace, Vasile. Copilăria e scurtă. Important e că sunt aici, cu noi, și învață, chiar și așa, din joacă, prețul pâinii.” Bunicul își ștergea sudoarea de pe frunte cu o batistă veche. „Știu, Marie, știu. Dar trebuie să știe și că fânul acesta e viața animalelor noastre la iarnă.” Pe măsură ce soarele urca pe cer, fânul se usca, umplând aerul cu un parfum intens, amețitor. Venise momentul să-l strângă în copitle – acele grămezi țuguiate, ca niște căciuli uriașe, care împânzeau câmpul la finalul zilei. Copiii s-au dovedit a fi ajutoare de nădejde. Radu căra brațele de fân uscat, iar Daria îl ajuta pe bunicul să le așeze, tasându-l cu piciorușele ei mici. Sub îndrumarea bunicului, copitla creștea, devenind o mică fortăreață de aur. „Asta e copitla voastră!”, le-a spus bunicul la final, bătându-i pe umeri. „Peste ani, când veți fi mari și veți locui în orașe îndepărtate, să vă amintiți de mirosul acesta. E mirosul casei noastre.” La apus, câmpul era plin de copitle mândre, ca niște soldați de pază ai toamnei. Obosiți, dar fericiți, s-au întors acasă. Promisiunea bunicului a fost respectată – baia în râu a fost revigorantă și plină de râsete. În acea seară, la masă, Radu și Daria au mâncat cu o poftă cum nu mai avuseseră niciodată. Iar când s-au cuibărit din nou în patul caldut, sub duna grea de pene, nu au mai mormăit. S-au adormit imediat, visând la copitle de aur și la mirosul verii în câmpia bunicilor. Știau că a doua zi cocoșii vor cânta din nou, iar soarele îi va aștepta la o nouă zi de muncă și joacă.